Unde trebuie să semnez dacă vreau să comand TOTUL?
Scris de: WHAT IF? GIRL (spune-ti parerea!)
Publicat in 2010-04-20 | Sursa
What if am avea totul? Mă străduiesc să bifez cât mai multe puncte pe lista mea cu planuri de viitor, dar oare le voi putea bifa pe toate? Chiar daca am reuşit într-un timp foarte scurt să îmi construiesc o carieră de care sunt foarte mândră de ce oare nu e la fel de uşor cu viaţa personală? De ce mi se pare mai uşor să semnez un contract sau să caştig un client nou decât să mă hotărăsc ce vreau să fac cu viaţa mea personală? Oare ar trebui să nu mai cerem TOTUL şi să „stop chasing butterflies”? Unde ar trebui să ne stabilim barierele?
Pe măsură ce avansez în carieră, viaţa personală se clatină şi echilibrul pare ceva de ordinul imposibilului de stabilit. Şi totuşi suntem femei, acele creaturi supranaturale care reuşesc să îşi împartă timpul între carieră, familie, prieteni şi propria persoană. Pretenţiile nu ar trebui să scadă, poate doar fiecare ar trebui să avem suficient curaj şi sinceritate să ne stabilim priorităţile. Să nu ne ascundem într-o cămăruţă când avem la dsipoziţie un întreg castel, să nu ne fie frică să explorăm, să testăm şi să profităm de toate oportunităţile care ne ies în cale . Suntem femei şi putem atinge chiar imposibilul, pentru că nu există probleme există doar soluţii mai complexe pentru situaţii mai complexe şi nu există imposibilul, există doar cămăruţe neexplorate şi drumuri nestrăbătute încă.
Cariera mea? Sunt foarte mândră de ceea ce am realizat dar pentru mine nu este suficient, vreau mai mult, şi e normal, pentru că suntem femei şi merităm, merităm să fim fericite nu doar mulţumite. E foarte usor sa ţti transcrii gândurile şi dorinţele dar oare cât de greu e să faci ceva pentru realizarea lor? O sa vă spun când o să aflu, când o să am curajul să îmi stabilesc şi eu ordinea priorităţilor.
Deocamdată trebuie să păşim cu încredere în fiecare zi, pentru că fiecare zi ne aduce cu un pas mai aproape de bifarea unei noi realizari pe lista cu planuri de viitor. Am încredere că vom găsi puterea să facem alegerile corecte, iar daca greşim vom găsi puterea să ridicam privirea şi să trecem mai departe.
Este oare greşit să ne dorim mereu mai mult? Vreau să mă conving că imposibilul este doar un concept în spatele căruia se ascunde de fapt cheia tuturor cămăruţelor.......timp?....o să îmi fac timp pentru asta cu siguranţă!
5 tag-uri gasite pentru "Unde trebuie să semnez dacă vreau să comand TOTUL?": Totul, Carieră, Viaţa Personală, Întrebări, Încredere,
despre Dragoste, relatii si sex
Sfaturi prietenesti
Dragoste, relatii si sex: Nu te închide în tine. Nu zi ”nu” altei persoane care vrea să îţi fie alături. Înţeleg că ai suferit în viaţă din cauza unui/unei băiat/fete ... [+] [PDF]
Dragoste, relatii si sex: Nu te închide în tine. Nu zi ”nu” altei persoane care vrea să îţi fie alături. Înţeleg că ai suferit în viaţă din cauza unui/unei băiat/fete ... [+] [PDF]
Tu, eu, trecut sau viitor?
Dragoste, relatii si sex: Vreau sa traiesc! Cu trecutul pe care l-am lasat in urma intr-o goana dupa cel mai inalt sine al meu.Ma incearca o pofta nebuna de a gusta viata printre listele de asteptare , visuri ... [+] [PDF]

Un basm ......
Dragoste, relatii si sex: A fost odata ca niciodata.. Cred ca toate basmele si povestile incep cu aceasta fraza.Chiar daca ai fost sau nu unul din copii pasionatii de lectura, fiecare din noi am citit cel putin ... [+] [PDF]

Intre ahhh si hmm ....
Dragoste, relatii si sex: Doua interjectii care pot exprima foarte bine anumite stari, mai ales atunci cand vorbim despre ..sex. Cu siguranta, ca femei, ati fost nevoite sa folositi primul cat si al doilea exemplu. ... [+] [PDF]

Daruieste-ti un zambet...
Dragoste, relatii si sex: Cateodata globul de cristal cade, si se sparge.... visul tau despre o lume perfecta dispare.Ramai cu o alta realitate, care nu te incanta.E greu sa-ti daruiesti un zambet? In astfel ... [+] [PDF]

Cum iti influenteaza teama viata?
Dragoste, relatii si sex: A fost o vreme cand am ales sa stau si sa patrund in mintea mea pentru a descoperi ce anume ma stopeaza in drumul meu.Uneori te gasesti aseptand un semn care sa iti transmita pe cale ... [+] [PDF]

Ce rol are Timpul intr-o relatie?
Dragoste, relatii si sex: Aproape toţi cunoaştem cel puţin un cuplu care durează "since ever", un cuplu pe care toată lumea îl invidiază, îi vede deja căsătoriţi ... [+] [PDF]
Dragoste, relatii si sex: Aproape toţi cunoaştem cel puţin un cuplu care durează "since ever", un cuplu pe care toată lumea îl invidiază, îi vede deja căsătoriţi ... [+] [PDF]
Ecuatia succesului
Dragoste, relatii si sex: Articolele de dezvoltare personala in ultima vreme sunt din ce in ce mai frecvente. Atatea informatii si totusi nu faci nimic. Da, citesti, esti de acord dar nu iti ridici fundul de ... [+] [PDF]

De ce nu-mi mai da atentie?
Dragoste, relatii si sex: Lumea pe care mi-am creat-o se clatina! Pierduti prin asternuturi? Te caut! Vreau sa ma privesti, sa ma asculti! Te-ai indepartat! Nu mai esti la fel M-am inchis in mine cu mii de ... [+] [PDF]

Cinci pasi ca sa il uiti ..... pentru totdeauna!
Dragoste, relatii si sex: Te-a parasit, l-ai parasit, , te-a inselat, l-ai inselat sau pur si simplu nu mai erati compatibili...Toate aceste situatii nu prea mai conteaza in momentul in care te-ai despartit ... [+] [PDF]

Atractia sexuala!
Dragoste, relatii si sex: Natura ne-a înzestrat cu atracţie sexuală ca să ajungem mai aproape unul de celălalt. Dorinţa ne face să ne simţim buni pentru celălalt şi ... [+] [PDF]
Dragoste, relatii si sex: Natura ne-a înzestrat cu atracţie sexuală ca să ajungem mai aproape unul de celălalt. Dorinţa ne face să ne simţim buni pentru celălalt şi ... [+] [PDF]
Atunci cand iubirea doare!
Dragoste, relatii si sex: Mulţi dintre noi nu reuşim să definim iubirea! Ce e iubirea? De multe ori e ca un venin pentru că amarnic doare! În unele situaţii trebuie să luăm ... [+] [PDF]
Dragoste, relatii si sex: Mulţi dintre noi nu reuşim să definim iubirea! Ce e iubirea? De multe ori e ca un venin pentru că amarnic doare! În unele situaţii trebuie să luăm ... [+] [PDF]
Nu vreau.Mi-e frica! Cum sa iti inlaturi temerile in 7 pasi
Dragoste, relatii si sex: Emotiile pe care le experimentezi sunt adesea rezultatul gandurilor tale, Schimba-ti directia gandurilor si iti poti schimba emotiile intr-o anumita situatie. Aminteste-ti o situatie ... [+] [PDF]

Bărbaţi răzbunători
Dragoste, relatii si sex: Încă un bărbat care s-a îndrăgostit de tine şi care ti-a împrejmuit “curtea” cu laurii frumuseţii tale, unii dintre aceştia materializându-se în daruri nu chiar necondiţionate. ... [+] [PDF]

Frumusete
Rimelul .... ce ne-am face fara el?
Inventia secolului XXI: lip gloss-ul ....
Despre machiajul pentru banchet
Radiant skin make-up
Anticearcane in functie de cearcane
Culoarea si forma ochilor "dicteaza" machiajul corect!
Genele false - o inventie super-inspirata!
Sugestie de look pentru ziua de 8 Martie
Despre machiajul de mireasa
Make-up monocromatic
Fitness
Un, doi, trei si ... la pedale!
Advertorial: Adidasii pe arcuri - pentru o miscare mai sanatoasa
Advertorial: Electrostimularea creste fermitatea sanilor!
Preferatii mei ... colantii
Moda filmelor
Cateva argumente pentru a practica Yoga
Nu Inventati Scuze Pentru Lipsa De Exercitiu Fizic
Pastreaza-ti tonusul muscular stand acasa
Mentine-ti silueta in fiecare sezon
Sfaturi utile pentru a avea un abdomen ferm
Sanatate si familie
Cancerul si metode de prevenire a acestuia
Hraniti-va psihicul ,pentru ca o merita!
75% dintre femei se confruntă cu candidoză vaginală
O treime din viata noastra...
Ce e mai rău: Părinte in 1958 sau in 2008?
Cinci lucruri pe care nu le stii despre durerile de cap
Impacheteaza eficient pentru o excursie de week-end
Plantele - micile minuni
Traditii de Paste in Balcani
Pastele - o sarbatoare complexa
Dieta
Cum sa eviti sa te ingrasi dupa ce te lasi de fumat
Cele 6 mituri ale dietei
Diete de primavară care pot să vă ajute! 3 diete disociate
Vrei sa slabesti? Nimic mai simplu: doreste-ti cu adevarat!
Dieta Atkins
Micul desert
20 de alimente cu care poti preveni cancerul
Nutritia verii - cosul de fructe zilnic, valori energetice
Fructe amestecate, pe motiv de sanatate ...
Dieta de prevenire a diabetului
Moda
Stiluri si tendinte in toamna/iarna 2010
Pantofii ... eterna obsesie a femeilor!
Hainele esentiale pentru garderoba ta de "vis" ...
Cele mai hot tendinte ale verii 2010!
Totul despre ... stil!
Denimul, mai “la moda” ca oricand!
In 2010 e timpul sa stralucesti!
Gentile ... ce ne-am face fara ele?
A fi sau a nu fi in tendintele primaverii
Intampina primavara cu cele mai frumoase haine scumpe!
Lifestyle
Stil de viata sanatos!!
Keira Knightley - la cateva minute de anorexie
Traieste sanatos! Cuvinte in spatele faptelor
Cum iti poti controla visele
8 moduri de relaxare
Alege patul potrivit stilului tau
Decoratiuni naturale pentru o toamna festiva
A fi sau a nu fi… eco!
Sauna - lasa-te aburita in stil finlandez
Hatha Yoga in lumea occidentala
Cariera
Moda la birou
Managementul esecului
Meseria de shopping assistant
Cum ne pregatim pentru vacanta
Tinuta pentru un interviu
Petrecere la birou
Joburi intermediare
Cat timp stam la job?
Prea tanara pentru a fi sefa?
Colaborarea cu colegii dificili